#23 Your weekly coffee brew - (22 - 29 septembrie 2023)
Locuri unde să bei o cafea bună, evenimente cool, câteva lucuri care merg citite la o cafea și o călătorie în Senegal pentru o Café Touba. Adică ai your weekly coffee brew...
Bună dimineața
În călătoria noastră prin lumea cafelei ajungem în Senegal și savurăm o specialitate locală, foarte condimentată. Mai avem și o rețetă pentru momentele dulci la “cafia”, dar și recomandările de locuri cool unde poți să bei o cafea de specialitate și o listă cu evenimentele pe care ar fi păcat să le ratezi.
☕ Barista at 🏠 home: Café Touba 🇸🇳
Știm deja că îți place cafeaua (pentru că altfel nu ajungea acest newsletter la tine în fiecare joi) și dacă ești la fel ca noi atunci, clar, și ție îți place să încerci lucruri. Așa că hai să facem împreună înconjurul lumii cu o ceașcă de cafea și să savurăm în această săptămână o Café Touba din Senegal 🇸🇳 …
Cu siguranță, toamna este sezonul cafelelor cu diverse condimente și arome și le vei găsi atât în cafenele precum Starbucks, dar cel mai probabil și la coffee shop-ul tău preferat cu cafea de specialitate. Dacă preferi un pumpkin spice latte sau gingerbread latte, atunci trebuie neapărat să faci această călătorie alături de noi și să încerci și o Café Touba...
Puțină istorie nu strică
Café Touba este o băutură foarte populară în Senegal, și asta nu doar din patriotism local, dar este din ce în ce mai cerută și în alte țări din vestul Africii. Povestea a început în 1887, când șeicul Ahmadou Bamba, cunoscut și sub numele Serigne Touba, a fondat orașul senegalez Touba, actualmente al doilea cel mai populat oraș din Senegal.
Liderul spiritual al sufismului a creat această băutură pentru a fi consumată în timpul ritualurilor religioase, acestea prelungindu-se uneori târziu în noapte, iar participanții rămâneau alerți bând această băutură pe bază de cafea și condimente.
Café Touba se diferențiază de alte băuturi pe bază de cafea prin adaosul de condimente africane și cuișoare. Principalul condiment din café Touba sunt boabele de selim sau piper de Guineea. Conform legendelor de atunci, acest mix de condimente avea proprietăți curative și afrodisiace. Raportul de condimente și cafea este de 1 la 4.
În Senegal, cafeaua Touba se servește și pe stradă din cafenele mobile, cunoscute sub numele de tanganas. Aici poți vedea etapele procesului de preparare, de la prăjire și măcinare până la utilizarea unui filtru de pânză pentru filtrare.
Cum se prepară
Varianta originală va fi greu de preparat acasă, pentru că în Senegal condimentele se prăjesc în același timp cu boabele de cafea. În mod tradițional se foloseau boabe robusta, dar în ultimii ani a crescut utilizarea de boabe arabica. Profilul de prăjire este dark roast, iar condimentele (piperul de guineea și cuișoarele) se adaugă spre finalul procesului pentru că se prăjesc mult mai repede comparativ cu boabele de cafea.
Acasă, poți încerca să amesteci cafeaua măcinată cu condimentele măcinate și ele - piperul de Guineea se găsește și în Romania, în băcănii. Astfel, la 75 de grame de cafea măcinată adaugă 25 de grame de condimente și amestecă bine. În unele zone, se mai poate adăuga și cardamom, dar Touba, în varianta originală, are doar cuișoare.
Se poate prepara la filtru, french press, V60 sau chiar moka pot.
Dacă ți-ai preparat și tu acasă sau ai băut pe undeva o café Touba dă-ne și nouă tag pe Instagram sau Facebook să vedem cum a fost experiența ta.
Coffeelicious este ghidul în care poți să descoperi cele mai cool locuri din orașul tău, tot ceea ce trebuie să știi pentru a-ți face o cafea bună și acasă, plus alte noutăți și curiozități din lumea cafelei. În fiecare joi. Dimineața. La fel ca o cafea bună. 😊
🍪 Rețetă pentru cookies cu cafea și ciocolată
Dacă ai chef de ceva dulce care să meargă perfect la cafeaua de dimineață, atunci trebuie să încerci și tu rețeta de cookies cu cafea și ciocolată.
Ingrediente:
● 140g unt 82% grăsime, înmuiat la temperatura camerei
● 100g zahăr tos
● 100g zahăr brun
● 1 ou
● 2 lingurițe esență de vanilie
● 2 linguri cafea cu aromă de ciocolată / espresso / cafea la filtru
● ¾ linguriță sare
● ¾ linguriță bicarbonat de sodiu
● 260g făină 000
● 100g cipsuri de ciocolată sau ciocolată neagră pentru menaj tocată mărunt
Mod de preparare:
1. Preîncălzește cuptorul la 180°C și pregătește tava de copt pe care pune hârtie de copt. Prepară apoi cafeaua după metoda preferată (la capsulă, espresso, filtru, etc).
2. Amestecă într-un bol untul, cu zahărul brun și zahărul alb până când amestecul devine pufos (în mod normal durează cam 2 – 3 minute). Adaugă oul, cele două linguri de cafea, esența de vanilie și amestecă până când se omogenizează totul.
3. Adaugă apoi făină, sarea și bicarbonatul de sediu și amestecă până se încorporează toată făina. Presară apoi și cipsurile de ciocolată.
4. Așează pe hârtia de copt, cu o lingură, la distanță una de alta, aluat în forma unor bile. Forma nu trebuie să fie perfectă pentru că fursecurile se vor întinde singure în tavă. Mai poți presăra deasupra cipsuri de ciocolată. Se coc la 180°C pentru 8-11 minute.
5. Lasă fursecurile să se răcească pe hârtia de copt timp de 10 minute și apoi pune-le pe o farfurie întinsă până când se răcesc complet!
6. Savurează-le la cafea!
📌 Evenimente
Dacă începi ziua cu o cafea și citești Coffeelicious: the weekly brew îți recomand să-ți notezi deja și evenimentele la care merită să ajungi în zilele următoare! 😎
🗓️ 22 septembrie
🎂 AM PM coffee & more (București) | 1 an de AM PM București | ora 19:30
Primul AN de AM PM București, prima cafea de specialitate băută pe strada Paris și primele PM-uri pe terasa noastră verde. Am pregătit tort, prosecco, muzică🎧 si vibe-uri bune.
📍 Str. Paris, nr. 7A, București
🍹Nomonym Coffee Roastery (București) | NOMO’ Sober Fridays | ora 17:00
Am decis să lungim puțin programul de vineri cât încă ține vremea cu noi, ca să ne bucurăm împreună de niște cocktailuri clasice reinterpretate cu ce avem noi mai bun: cafea, sirop și ceai de cascara, gin românesc și altele. 👌🏻 Așa că ne vedem în fiecare vineri de la 17:00 și până când se sparge gașca! 🤩
📍Str. Ilarie Chendi 1, București
🏙 C22 Cafeteria (București) | SoMe Festival - launch coffee party | între orele 17:00 - 19:30
C22 Cafeteria este locul în care începe SoMe Festival. Pe 22 septembrie, la ora 17:00, vorbim despre cum navigăm prin această “căutare de comori”, care durează până pe 12 octombrie, când ne re-întâlnim ca să sărbătorim cele mai bune lucrări video din festival.
📍Str. Ion Câmpineanu, nr. 22, București
🗓️ 22 - 24 septembrie
📌 Sloane Coffee Roastery (București) | Negroni Week | ora 19:00
Evenimentul “Negroni Week” a fost lansat în anul 2013 ca o sărbătoare a unuia dintre cele mai bune cocktailuri din lume și un efort de a strânge bani pentru cauze caritabile din întreaga lume. Ne bucurăm să vă anunțăm că facem parte din festivitățile din acest an! Am creat patru variante de Negroni pe care le puteți servi (doar) până pe 24 septembrie în ambele noastre locații.
📍 Splaiul Independenței, nr. 287, București
📍 Calea Victoriei, nr. 87, București
🗓️ 23 septembrie
🌞 MABO Coffee Roasters - Vulturilor (București) | Discovery Day |între orele 08:00 - 16:00
Vino sâmbătă la Discovery Day la @MABÓ Vulturilor unde poți să guști orice cafea pe care o avem la raft sau pe site, în preparatul tău preferat. Mare talent barista: Vlad Liceac! ☕
📍Str. Vulturilor, nr. 31, București
☀️ u cafe (București) | Love Yard Sale | ora 11:00
Love Yard Sale revine cu ediția de toamnă. Expozanți faini vă așteaptă cu garderobe diverse - de la îmbrăcăminte, încălțăminte și accesorii până la mici decorațiuni.
💵 intrarea liberă
📍u cafe - U Business Center, Bulevardul Iancu de Hunedoara, nr. 8, București
🍭 AM PM coffee & more (București) | NY Rolls & Cold Brew Day | ora 11:00
NY Rolls și Cold Brew, se poate mai bine? Un foietaj super fraged și cremă generoasă alături de un Cold Brew cu note de ciocolată. Asta ne-am propus noi pentru o sâmbătă relaxantă. Hai si tu!
📍 Str. Paris, nr. 7A, București
😎 Olivo Coffee Culture (Cluj-Napoca) | Brunch Lounge | între orele 11:00 - 14:00
Dragi iubitori de cafea bună, de brunch yum și de muzică și mai bună, avem un nou concept de eveniment pentru voi! L-am denumit Brunch Lounge, un nume la fel de chill precum o sâmbătă petrecută cu prietenii la cafeneaua voastră preferată. Așadar, ne vedem în fiecare sâmbătă, între 11 AM - 2 PM, și cu @dvd.muresan și cu discurile sale.
📍 Piața Muzeului, nr. 2 - 3, Cluj Napoca
🗓️ 23 - 25 septembrie
📌 Athens Coffee Festival
Anul acesta am avut un eveniment World of Coffee la Atena, dar în fiecare an capitala Greciei are și un festival dedicat cafelei. Pe care nu trebuie să-l ratezi!
📍 Technopolis City of Athens - Pireos str. 100, 118 54, Gazi
🗓️ 24 septembrie
🎶 AM PM coffee & more (Sibiu) | Posate & Prosecco Brunch | între orele 10:00 - 14:00
Ce zici de un brunch cu ouă poșate în combinații pe care nu le-ai mai încercat încă:
🥑 Avocado cu holandaise infuzat cu sfeclă roșie
🥓 Bacon Benedict cu holandaise în stil mexican
🐠 Royale cu somon
🥩 Classic Benedict
🅑🅞🅝🅤🅢: Un pahar de prosecco 15 lei - la comandarea unei porții de ouă poșate
📍 Str. Ocnei, nr. 25, Sibiu
🗓️ 27 septembrie
🍺 Sloane Coffee Roastery (București) | Draught Beer Evening | ora 19:00
Cafeaua grozavă este ceea ce stă la baza activității noastre și va fi întotdeauna obiectivul nostru, însă ne place foarte mult și să experimentăm. Continuând explorarea, ținând cont de nevoile, dorințele și feedbackurile voastre, după ce am mărit programul de lucru pentru a doua noastră cafenea, introducem evenimentele săptămânale! Va fi singura ocazie în care puteți savura o bere la draft pe terasa noastră (astfel încât nu este un produs care face parte din meniul nostru permanent) și vor exista prețuri speciale.
📍 Splaiul Independenței, nr. 287, București
🗓️ 28 septembrie
👀 Sloane Coffee Roastery (București) | Seeing double. Gin Day | ora 18:00
Personajul principal al acestui eveniment va fi G&T, iar tu vei plăti unul și vei primi două,
📍 Splaiul Independenței, nr. 287, București
🗓️ 29 septembrie - 1 octombrie
📌 Slow Coffee Festival 2023 - Brew for Change
Slow Coffee Festival 2023 este o sărbătoare de trei zile care are loc, între 29 septembrie și 1 octombrie, la Combinatul Fondului Plastic din București. Acest festival este o dovadă a puterii transformatoare a cafelei, unde pasiunea pentru această băutură întâlnește angajamentul de a crea schimbări isukpozitive în lumea noastră. Înscrie-te pentru a fi parte din poveste sau vino la eveniment pentru a te bucura de rezultat.
📍 Combinatul Fondului Plastic - Str. Băiculești, nr. 29, București
🗓️ 1 octombrie
🫘 Ziua internațională a cafelei
🗓️ 1 - 14 octombrie
🎨 Perfect Simplu Coffee Shop | Expoziția de pictură ''Alchimia Iubirii' |ora 17:00
Vă invităm cu bucurie la expoziția de pictură ''Alchimia Iubirii'', a artistei Andreea Măiastra între 1-14 octombrie. Vernisajul va avea loc în data de 1 octombrie, duminică la ora 17h. La vernisaj va avea loc un “Concert de sunete vindecătoare”, cu niște invitați surpriză, muzicieni cu har. Vă așteptăm la o infuzie de culoare și de sunete hrănitoare care pot fi însoțite de o cafea, limonadă, un vin bun sau un ceai aromat.
📍 Splaiul Independenței, nr. 17, București
🗓️ 4 - 5 octombrie
🔴 Uzina Coffee - Seria Deconectat #259 | FiRMA concert electro-acustic live | ora 20:30
Vor fi două seri de poveste alături de FiRMA. Vom bea o cafea bună și vom asculta piese noi și de demult, în variantă electro-acoustică.Come on over pentru un mélange intim de alternative, muzică de teatru & poezie.
💵 artist support 100 de lei
📍Uzina Coffee - str. Piața Amzei nr.5, București
🤔 Tip Of The Week
Cum poți să-ți prepari mai bine cafeaua solubilă.
➡️ Descoperă cafea de specialitate de la 11 prăjitorii de top pe COFFEElicious.ro! Plătești o singură dată taxa de transport, indiferent de la câte prăjitorii comanzi cafea ☕, iar la o comandă mai mare de 180 de lei transportul este gratuit 🛵.
❗Folosește codul COFFEELICIOUS10 și ai 10% reducere la prima ta comandă!❗
📰 De citit / văzut / făcut la o cafea
🎾
: Simona Halep a fost, din păcate, în centrul atenției și aici ai cazul de dopaj explicat🪧 DCN: WCR a realizat un vizual gratuit cu soiurile de cafea Arabica și Robusta
📈 Comunicaffe: Exporturile de cafea din Brazilia au atins niveluri record în august (+29%), vânzările de cafea verde crescând cu o treime
📚 Carte: Prin cafenelele din Micul Paris, scrisă de Maria-Magdalena Ioniță, te va introduce în atmosfera unică a șase cafenele din Bucureștiul de altă dată. Se citește obligatoriu la o cafea bună.
🧠 PsyPost: Conform unui nou studiu, persoanele care beau două - trei cești de cafea pe zi au un risc mai mic de a avea stări de depresie și anxietate
🫘 Perfect Daily Grind: Vor deveni mai populare spațiile de co-prăjire în sectorul cafelei de specialitate?
🇨🇴 Perfect Daily Grind: De ce devin atât de populare cafelele din Columbia la competițiile mondiale de barista?
📼YouTube: O campanie super simpatică de la Peets Coffee
💻 Dacă-ți place să bei cafeaua acasă, atunci trebuie să citești și
🏡, iar dacă o preferi "to go" atunci abonează-te și la 🚗. Pentru experiențe culinare citește 🍲, iar dacă vrei să fii la curent cu ce mai e nou în media și pe internet citește și 📱!Mai citim la o cafea și , , și !
📎 Locuri de pus pe lista celor în care trebuie să ajungi
✳️ NINE BAR Coffee Shop (București)
📍Bulevardul Eroilor, nr. 24, București
✳️ Butter (București)
📍Calea Dorobanți, nr. 32, București
✳️ NOÍ (București)
📍Calea Șerban Vodă, nr. 180A, București
✳️ Cofeels Coffee (Cluj-Napoca)
📍Str. Gheorghe Șincai, nr. 9, Cluj-Napoca
✳️ SPIȚE - Coffee & Cycling (Oradea)
📍Str. Aurel Lazăr, nr. 1, Oradea
✳️ iOCO (București)
📍 Str. Nicolae Ionescu, nr. 13, București
🛠️ COFFEE JOBS BOARD
✔️ Volt Coffee (Bârlad) caută barista.
✔️ Kōhī (București) caută barista.
✔️ Cofeels (Cluj-Napoca) caută barista.
✔️ Ceramic Cafe (București) caută barista.
🫶 Fă și tu parte din echipă
Ai un coffee shop, ai deschis unul nou, lucrezi în domeniul cafelei, ești om de comunicare, blogger, jurnalist sau pur și simplu îți place să bei o cafea bună și ai o informație pe care vrei să o includem în newsletter, atunci trimite-ne un mail. Și ne-ar ajuta mult, mult și un share dacă ți-a plăcut ce ai găsit aici. 😍❤️🙏
➡️ Indiferent dacă ai nevoie de capsule cu cafea sau de cafea de specialitate, pe COFFEElicious.ro sigur găsești o cafea pe gustul tău! ☕