#8 / 2025 Your weekly coffee brew (28 martie - 4 aprilie)
COFFeEAST revine și trebuie neapărat să ajungi și tu. Mai avem alte evenimente, recomandări de locuri unde să bei o cafea și descoperim Café De Olla în Mexic. Adică ai pe mail The Weekly Brew.
Hello, hello
Așteptam cu nerăbdare a doua ediție de COFFeEAST și să știi că este festivalul dedicat cafelei care mie îmi place cel mai mult de la noi. Se va desfășura la Hala Laminor, între 4 și 6 aprilie, și îți recomand să-l pui pe listă .Cu siguranță e locul unde ar trebui să ajungi dacă-ți place cafeaua. Mai am și alte recomandări de cafenele din București unde să ieși la o cafea bună. Plus o rețetă de înghețată cu cafea pentru că deja mă gândesc la vara care urmează.
Și pentru că tot vine vara, dacă ai nevoie de mai multe sugestii pentru vacanță, te poți abona și la newsletterul
unde îți spun ce poți să faci 24 de ore în în poate noua ta destinație favorităLa fel ca The Weekly Brew și acest newsletter se savurează obligatoriu la o cafea… 🤗
📌 O să merg aici și sigur o să-mi placă: COFFeEAST 2025
Între 4–6 aprilie 2025, COFFeEAST revine cu o ediție mai amplă, mai dinamică și mai vibrantă. Barista, prăjitori, artizani, designeri, producători de tehnologie, branduri de renume și pasionați de cafea dau ritmul unui weekend cu multă, multă cafea.
Festivalul regional își așteaptă vizitatorii în Hala Laminor din București, cu peste 250 de expozanți și numeroase activități care pun în centru cultul și cultura cafelei din Europa de Est: degustări, campionate, muzică live, conferințe, workshop-uri, zone de relaxare și networking.
COFFeEAST este un eveniment social și profesional unde cultura cafelei se împletește cu un stil de viață cosmopolit. Timp de 3 zile, festivalul devine o destinație cu vibe de Românie modernă și cool pentru toți cei care împărtășesc pasiunea pentru cafea, gust și design – de la profesioniști la entuziaști.
Ce poți face la a doua ediție COFFeEAST?
Mai mult decât un festival, COFFeEAST devine un ritual anual pentru iubitorii cafelei. Ediția din 2025 își extinde orizonturile cu un program amplu:
• GreatEast Cup, scena principală care găzduiește barista într-o competiție cu probe creative, individuale sau de echipă.
• Concerte acustice, scena secundară care atrage vizitatorii cu live acts semnate de artiști locali și internaționali - Moonlight Breakfast, Diana Căldăraru, Delta pe Obraz, Corina Sîrghi, Mara Halunga & Cauê de Marinis.
• O piață efervescentă cu 150 de micro-prăjitorii, artizani și artiști locali care semnează tot ce este mai bun în cafea, obiecte de design, preparate dulci și sărate, bere și băuturi craft, vinuri locale. Vizitatorii pot degusta produsele și le pot cumpăra pentru acasă.
• Eastern Coffee Shops Bar, unde barista din peste 40 de coffee shop-uri locale și regionale vor prepara și vor servi cafea prin rotație, special pentru vizitatorii festivalului.
• Ateliere scurte de inițiere în cafea: festivalierii pot exersa pașii de preparare pentru o cafea bună acasă, se pot juca cu tehnici de latte art, pot afla cum să aleagă cel mai bun lapte, dar și cea mai bună apă pentru cafea, totul în cadrul unor ateliere interactive.
• Degustări de cafea: sesiuni de cupping organizate de importatori de cafea verde din toată lumea.
• Zone de tradeshow: standuri interactive unde branduri locale și internaționale, de la nume emergente la branduri iconice din cafea și alte domenii conexe, pregătesc activări creative, degustări, lansări de produse și experiențe imersive.
• Conferințe pentru profesioniști și pasionați: experți internaționali poartă conversații antrenante, inspirate de subiecte precum inovație, educație și antreprenoriat creativ.
📎 Locuri cu cafea bună de pus pe lista celor în care trebuie neapărat să ajungi
Aici îți recomand câteva cafenele cool (câte una pentru fiecare zi a săptămânii) unde trebuie neapărat să ajungi pentru o cafea bună, ceva dulce și pentru atmosfera super cool.
✳️ Nomonym Coffee (București)
📍Str. Ilarie Chendi, nr. 1, București
✳️ Black Habit (București)
📍Calea Griviței, nr. 77, București
✳️ Citrick (București)
📍 Str. Batiștei, nr. 17, București
✳️ Replace. streetwear, coffee & boom bap (București)
📍Str. Armenească, nr. 23, București
✳️ Bob @ Cărturești.Modul (București)
📍Str. Academiei, nr. 18-20, București
✳️ Shopron Gelato and Coffee (București)
📍Str. Barbu Delavrancea, nr. 5, București
✳️ BURLI Coffee Shop (București)
📍Str. Icoanei, nr. 29A, București
Dacă ai primit un forward cu acest newsletter, Coffeelicious este ghidul în care poți să descoperi cele mai cool locuri din orașul tău, tot ceea ce trebuie să știi pentru a-ți face o cafea bună și acasă, plus alte noutăți și curiozități din lumea cafelei. În fiecare săptămână. Dimineața. La fel ca o cafea bună. 😊
📌 Evenimente
Dacă începi ziua cu o cafea și citești
îți recomand să-ți notezi deja și evenimentele la care merită să ajungi în perioada aceasta! 😎🗓️ 29 martie
🌿 Sip Coffee & Wine Bar (București) | Expoziție de ilustrație @bianca.bideac | ora 17:30
Te invităm să descoperi universul delicat al Biancăi Bideac, o artistă autodidactă inspirată de frumusețea naturii. Ilustrațiile ei ne îndeamnă să încetinim ritmul, să ne reconectăm cu liniștea interioară și să reflectăm asupra fragilității lumii din jurul nostru.
💵 intrare liberă
📍Sip Coffee & Wine Bar - Calea Moșilor, nr. 116-122, București
☕️ Habitat Brașov | Cafeaua prin simțuri - o experiență senzorială |între orele 11:00 - 14:00
Hai alături de noi pentru o experiență unică: Cafeaua Prin Simțuri - un workshop dedicat iubitorilor de cafea, un concept unic în țară, care se bucură de o popularitate foarte mare în rândul pasionaților.
Pe parcursul a trei ore captivante, vom naviga prin fascinanta călătorie a cafelei de la bob până în ceașcă, sub îndrumarea expertă a lui Adrian Bularca, Trainer Autorizat Specialty Coffee Association.
💵 170 de lei
📍 Str. Prundului, nr. 57, Brașov
🗓️ 4 - 6 aprilie 2025
💥 ☕ CoffeEast - East European Coffee Culture Festival
Încălzim espressoarele pentru cel mai cool eveniment social și profesional, dedicat comunității iubitorilor de gust și cafea: CoffeEast - East European Coffee Culture Festival. Ediția a doua se va desfășura între 4 și 6 aprilie 2025, iar Hala Laminor va fi plină din nou de baristas, traderi de cafea verde, prăjitori, artizani locali, aparatură, accesorii, competiții și multă, multă cafea bună.
📍Hala Laminor - Bulevardul Basarabia, nr. 256, București
🗓️ 5 - 6 aprilie
🔴 Mezanin Market | Palatul Universul | între orele 10:00 - 18:00
Cadouri speciale pentru Florii și Paște te așteaptă la Mezanin Market, o selecție de la peste 60 de antreprenori și artiști locali, într-o atmosferă caldă în inima Cartierului Creativ și cea mai bună cafea de la Beans&Dots
📍Palatul Universul – Str. Ion Brezoianu, nr. 23-25, Corp B, București
Ai o cafenea și organizezi diverse evenimente la tine în shop? Dă-ne de veste și promovăm și noi asta! 🤗
SAVE THE DATE
🗓️ 12 - 14 aprilie
Le Paris Café Festival se va desfășura în perioada 12 - 14 aprilie. Notează-ți data și stai cu ochii pe Coffeelicious: the weekly brew pentru alte informații despre acest eveniment.
📍Le Paris Café Festival - Le Carreau du Temple, 4 Rue Eugène Spuller, 75003 Paris, France
🗓️ 15 - 18 mai
The London Coffee Festival se va desfășura în perioada 15 - 18 mai. Notează-ți data și stai cu ochii pe Coffeelicious: the weekly brew pentru alte informații despre acest eveniment.
📍The Truman Brewery, Brick Lane, London, E1 6QR
26 - 28 iunie
📌 Dacă vrei să ajungi la un eveniment World of Coffee în Europa atunci între 26 și 28 iunie, trebuie să mergi la 🇨🇭 Geneva, mai ales că aici vor avea loc și World Latte Art, World Coffee in Good Spirits și World Coffee Roasting.
📍Palexpo SA - Rte François-Peyrot 30, 1218 Le Grand-Saconnex, Geneva, Switzerland
☕ Barista at 🏠 home: Café De Olla 🇲🇽
Știm deja că îți place cafeaua (pentru că altfel nu ajungea acest newsletter la tine) și dacă ești la fel ca noi atunci, clar, și ție îți place să încerci lucruri. Așa că hai să facem împreună înconjurul lumii cu o ceașcă de cafea și să savurăm în această săptămână o Café de Olla din Mexic 🇲🇽 …
Mexicanii spun că nu este nimic mai relaxant decât să savurezi o cană de café de olla cu puțină concha (o pâine mexicană dulce) dimineața. Așa că săptămâna aceasta am decis să facem o călătorie în lumea cafelei din Mexic și am descoperit această cafea tradițională, condimentată cu scorțișoară, cuișoare, anason și îndulcită cu piloncillo, un zahăr brun folosit în Mexic în special pentru gătit.
Puțină istorie nu strică
Povestea café de olla începe o dată cu revoluția din Mexic din 1910. Cel puțin de atunci apar primele informații despre modul de preparare și diverse rețete. Cafeaua se pare că ar fi fost preparată de așa numitele soldaderos, sau adelitas, femei care nu se ocupau doar de îngrijirea soldaților care luptau, ci s-au implicat activ și ele în acest război civil.
Femeile preparau cafeaua în oale de lut și adăugau diverse condimente care aveau rolul de a-i energiza pe soldați în timpul zilei și de a-i încălzi pe timp de noapte în taberele de război. Se spune că această cafea a fost preferată și de Emiliano Zapata, unul din conducătorii revoluției mexicane care a pornit sub conducerea lui Francisco Maderos împotriva dictatorului Porfirio Díaz. Și de atunci a fost adoptată rapid de mexicanii din întreaga țară.
În ceea ce privește numele, este simplu: café de olla se traduce prin “cafea din oală” sau “cafea dintr-o oală”. Această oală este făcută din lut, care nu numai că reține bine căldura, dar și dă încă o aromă plăcută cafelei. Café de olla face parte din cultura mexicană și dacă vei ajunge în această țară, care se află pe locul 9 în topul țărilor producătoare de cafea, nu rata ocazia să o savurezi într-o cafenea locală.
Cum se prepară
De-a lungul timpului, rețeta a mai suferit îmbunătățiri și fiecare familie are, de cele mai multe ori, o rețetă proprie, mai ales în ceea ce privește cantitățile de condimente folosite. De exemplu, în regiunile din sudul țării se adaugă și coajă de citrice împreună cu scorțișoara, cuișoarele sau anasonul.
În perioada revoluției se folosea cafea prăjită dark roast, dar acum rețeta a fost adaptată și pentru prepararea cu cafea de specialitate. Pentru preparare ai nevoie de o oală de lut în care adaugi apa, zahărul (piloncillo), scorțișoara, cuișoarele și anasonul. Se fierb toate până când se topește complet zahărul, după care se adaugă cafeaua.
Ia oala de pe foc și lasă la infuzat încă 5 minute. Și gata, ți-ai preparat acasă café de olla, o cafea care te va duce cu gândul direct la vacanța din Mexic la care visai. Atenție, se savurează tot în cănuțe din lut.
Raportul de cafea / apă pentru prepararea acestei băuturi poate fi de 20 de grame de cafea la 300 ml de apă. Iar în ceea ce privește condimentele și zahărul este o chestie de gust. Poți adăuga la început o jumătate de baton de scorțișoară, câteva cuișoare și o steluță de anason. Plus două – trei lingurițe de zahăr. Așa cum îți spuneam, fiecare familie din Mexic are propria rețetă, așa că poți să te joci și tu cu cantitatea de condimente pentru a ajunge la gustul perfect pentru tine.
Dacă ți-ai preparat și tu acasă sau ai băut pe undeva café de olla dă-ne și nouă tag pe Instagram sau Facebook să vedem cum a fost experiența ta.
🤔 Tip Of The Week
Cum să spumezi laptele pentru latte art…
➡️ Descoperă cafea de specialitate de la 15 prăjitorii de top pe COFFEElicious.ro! Plătești o singură dată taxa de transport, indiferent de la câte prăjitorii comanzi cafea ☕, iar la o comandă mai mare de 180 de lei transportul este gratuit 🛵.
📰 De citit / văzut / făcut la o cafea
☕ UrbanAdventures.ro: COFFeEAST 2025: 3 zile cu parfum de cafea de specialitate la București
🫘 Perfect Daily Grind: La ce să ne așteptăm pe piața cafelei de specialitate în 2025
🔮 World Coffee Portal: Cum va arăta businessul cu cafea în 2050?
🔝 Taste Atlas: Top 65 cafele din întreaga lume
🫘 PDG: Cum să pornești o micro-prăjitorie
💻 Dacă-ți place să bei cafeaua acasă, atunci trebuie să citești și
🏡, iar dacă o preferi "to go" atunci abonează-te și la 🚗. Pentru experiențe culinare citește 🍲, iar dacă vrei să fii la curent cu ce mai e nou în media și pe internet citește și 📱! Mai citim la o cafea , , , , , și …📌 Coffee Shop News
Ai găsești ce mai e nou și ce se mai întămplă în coffee shop-ul tău preferat.
🎸 Hard Rock Cafe Bucharest: Acum ne găsiți oficial și în Centrul Vechi, pe strada Lipscani 52, în noul nostru Rock Shop, care este și cafenea!
🥂 Uzina Coffee (București) are meniu nou de vinuri
🆒 Handsome Monk Coffee caută parteneri care își doresc această franciză
🆕 S-a deschis Sebon Caffe în Pitești
Perfect Simplu Coffee Shop a reamenajat locația din Cișmigiu
🍸 Sâmbăta asta sărbătorim ziua Espresso Martini la Gist
il Caffé face un workshop cu și despre cafea!
Sfinx Espresso Bar împlinește un an.
În aprilie se împlinesc trei ani de Boiler @ The ZOO
Dacă ai un coffee shop și pregătești lucruri cool de care vrei să afle cât mai multă lume trimite-ne un mail și povestim și noi mai departe.
🛠️ COFFEE JOBS BOARD
✔️ Trofic caută barista.
✔️ Urban Cafe (Satu Mare) caută barista
✔️ PopaTatu68 (București/) angajează barista.
✔️ AM.PM Fabric (Timișoara) își mărește echipa.
✔️ Zumzet Specialty Coffee (București/Cosmopolis) își mărește echipa.
✔️ The Bean Specialty Coffee (Sighișoara) angajează barista.
✔️ Kafre (București) caută barista
✔️ Bon’Om Coffee Shop (Otopeni) angajează barista.
✔️ Perfect Simplu Coffee Shop (Timișoara) angajează 2 barista.
✔️ FRIDDI (București) angajează barista
Ai o cafenea și cauți un barista bun? Ești barista și cauți un coffee shop unde să prepari cafea în fiecare zi? Trimite-ne un mail și publicăm anunțul tău aici. Gratuit, desigur! 🤗
🍨 Rețetă pentru înghețată de cafea
Vine din nou vremea de înghețată și e bine să știi că poți să-ți faci și tu acasă o înghețată de cafea. Iar varianta pe băț, recunoaște, este ideea perfectă pentru vara care urmează.
Ingrediente:
● 3 - 4 shot-uri de cafea cu arome (poți să alegi fie capsule cu cafea, fie cafea proaspăt prăjită cu diverse arome sau simplă)
● 600g iaurt
● 4 linguri de sirop de arțar sau miere
Mod de preparare:
1.Pentru un rezultat super cool ai nevoie de forme speciale pentru a prepara această înghețată.
2. Într-un bol, amestecă iaurtul și siropul de arțar (sau mierea). Ajustează dulceața după gustul tău.
3. Toarnă din cafea în fiecare formă de înghețată.
4. Cu o lingură, adaugă și amestecul de iaurt în forme, iar apoi amestecă foarte încet pentru a crea un efect marmorat.
5. Formele se lasă la congelator pentru minimum 3 ore sau până se întărește compoziția. Scoate înghețata din forme și savureaz-o cu plăcere!
Dacă încerci și tu rețeta aceasta, dă-ne și nouă de veste cu un tag pe Instagram sau Facebook să vedem cum a fost experiența ta.
📌 Roasters Village
În curând, aici îți spunem, săptămânal, cine și ce cafele mai prăjește. Desigur, unele dintre ele, vor fi disponibile și pe Coffeelicious.ro.
Dacă ai o prăjitorie și prăjești cafea din aia bună, trimite-ne un mail și povestim și noi mai departe.
🫶 Fă și tu parte din echipă
Ai un coffee shop, ai deschis unul nou, lucrezi în domeniul cafelei, ești om de comunicare, blogger, jurnalist sau pur și simplu îți place să bei o cafea bună și ai o informație pe care vrei să o includem în newsletter, atunci trimite-ne un mail. Și ne-ar ajuta mult, mult și un share dacă ți-a plăcut ce ai găsit aici. 😍❤️🙏
➡️ Indiferent dacă ai nevoie de capsule cu cafea sau de cafea de specialitate, pe COFFEElicious.ro sigur găsești o cafea pe gustul tău! ☕