Your weekly coffee brew #2 / 2026
Am o listă de locuri cool unde să ieși la o cafea bună, evenimente pe care să nu le ratezi și alte câteva lucruri interesante despre băutura noastră preferată. Deci ai în inbox Your weekly coffee brew
Hello, hello
Așteptam cu nerăbdare datele pentru a treia ediție de COFFeEAST și ele tocmai au fost anunțate. Așa că să nu-ți faci planuri pentru 20 - 22 martie. BOB Coffee Lab e în The World’s 100 Best Coffee Shops și mai am și eu câteva recomandări de locuri unde poți să bei o cafea bună în București.
Iar dacă ai chef să faci planuri pentru de vacanță la cafea și ai nevoie de câteva idei te poți abona și la newsletterul 24 de ore în... unde îți spun ce poți să faci 24 de ore în poate noua ta destinație favorită.
Atenție, și acest newsletter se savurează obligatoriu la o cafea… 🤗
📎 Locuri cu cafea bună de pus pe lista celor în care trebuie neapărat să ajungi
Aici îți recomand câteva cafenele cool unde trebuie neapărat să ajungi pentru o cafea bună, ceva dulce și pentru atmosfera super cool. Mai ales că sunt și deschise în această perioadă.
✳️ FRUDISIAC Café (București)
📍Intrarea Bitolia, nr. 4
✳️ MINGLE Vintage & Coffee Shop (București)
📍Str. General Eremia Grigorescu, nr. 5, București
✳️ AM PM Specialty Coffee (București)
📍Str. Paris, nr. 7A
✳️ Italian Vintage Caffe & Prosecco Bar (București)
📍Str. Vasile Alecsandri, nr. 3
✳️ Two by Two Espresso Bar (București)
📍Str. Henri Coandă, nr. 13
✳️ Utopia Coffee Bar (București)
📍Bd. Primăverii, nr. 32
✳️ Black Habit Coffee (București)
📍 Calea Griviței, nr. 77
📌 Am fost acolo și mi-a plăcut: Burli Coffee Shop
Dacă ajungi pe lângă parcul Grădina Icoanei și ai chef să bei o cafea bună, atunci intră la Burli Coffee Shop. Este pe strada Icoanei la numărul 29A, găsești și ceva bun de ronțăit și este și pet friendly.
Recunosc, nu sunt multe lucruri care să mă convingă să ies din casă după ce tocmai a nins afară, dar pofta de o cafea bună face minuni în cazul meu. Așa că mi-am scos cele mai groase haine din dulap și am plecat să găsesc o cafenea care să-l facă pe grinch-ul din mine să mai uite că afară e încă iarnă.
Și uite așa am ajuns pe străduțele de pe lângă parcul Grădina Icoanei și m-am oprit la Burli Coffee Shop. De fapt, recunosc, nu a fost chiar întâmplător, pentru că aveam cafeneaua pe lista de locuri din București în care trebuie să ajung pentru o cafea.
Dacă ți se întâmplă și ție să faci liste cu locuri în care vrei să ajungi, atunci notează și adresa asta: Str. Icoanei, nr. 29A. O să găsești aici nu doar o cafea bună, ci și alte chestii de ronțăit care să-ți facă ziua mai frumoasă, plus o comunitate foarte cool.
Bun, acum că știi unde este Burli Coffee Shop, o să-ți spun și mai multe și despre această cafenea din București. Este amenajată într-un garaj, dar partea cea mai tare este că nu se află chiar la stradă. Ca să ajungi la cafenea trebuie să mergi pe o alee dintr-o curte interioară, iar asta înseamnă că ești cumva protejat de zgomotul mașinilor care trec în zonă, mai ales dacă stai pe terasă.
Asta e bine și dacă ai chef să ieși la o cafea cu cei mici după tine sau cu prietenul blănos pentru că nu pot ajunge direct în stradă.
Interiorul este amenajat simplu, minimalist, iar după prima înghițitură de cafea o să te simți ca acasă. Sunt câteva mese la interior unde poți să stai la o cafea și ceva bun de mâncare, dar cred că punctul forte este terasa din față, sau grădina urbană cum le place lor să-i spună.
Spun cred, pentru că îți dai seama că acum n-aveam niciun chef să stau afară, ținând cont că tocmai a nins când am trecut eu pe acolo, dar cu siguranță o să mai ajung pe aici în zilele cu soare pe care le aștept cu nerăbdare.
Bun. Să trecem acum și la cafea, doar acesta a fost motivul pentru care am ieșit din casă. Știam că lucrează cu prăjitorii locale de cafea, dar am descoperit acum că aveau pe râșniță și o Columbia Rosebelle de la Brewing Dealers, o prăjitorie din Malaga, Spania, cu care colaborează frecevent.
Mai aveau pe râșniță și o Brazilia Minas Gerais de la Garage Cafe, dar au și cafea de la Guido, dacă vrei să-ți refaci și stocul pentru acasă. Ca de obicei, le-am încercat cu și fără lapte, iar lângă ele a mers perfect un melc cu cardamom, care este în acest moment plăcerea mea mai mult sau mai puțin vinovată. 😎
Oricum și la capitolul gustări stau foarte bine și colaborează cu producători artizanali, ceea ce înseamnă că mereu au chestii bune și proaspete. Desigur, găsești în meniu ceaiuri, sucuri naturale, dar și alte băuturi cu bule. 😏
În plus, dacă îți aduci aminte că ai uitat să să iei un cadou pentru cineva să știi că au aici diverse chestii drăguțe de la Madalinsky și multe alte produse artizanale de la producători locali. Sau poți să cumperi o cafea și o cană cu logoul cafenelei care este o pisică într-o ceaşcă de cafea. Mergi la sigur, îți zic. Acum că scriu asta, chiar îmi pare rău că nu mi-am cumpărat două căni să le adaug la colecția de acasă, dar nicio problemă, rezolv data viitoare. ☕
Ți-am zis deja că locul este pet friendly, că au cafea bună (notă pentru mine: neapărat de trecut mai des pentru a vedea noile origini de la Brewing Dealers), gustări delicioase, că nu e chiar la stradă și așa te bucuri de mai multă liniște și că Valentina și Marius, proprietarii cafenelei, sunt super mișto. Deci, concluzia e că trebuie să pui și tu cafeneaua asta pe lista de locuri unde trebuie să ajungi sau să vii mai des.







Program, prețuri, alte detalii și, mai ales, cum ajungi acolo
🏪 Luni – vineri: 08:00 – 17:00; sâmbătă – duminică: 10:00 – 17:00;
💵 Espresso – 11 lei, Espresso dublu – 13 lei, Americano – 14 lei, Long black – 14 lei, Cortado – 14 lei, Macchiato – 14 lei, Cappuccino – 17 lei, Caffe Latte – 20 lei, Flat White – 18 lei, Cold brew – 14 lei, V60 – 25 lei, V60 rarities – 30 lei, Ceai – 20 lei, Ciocolată caldă – 20 lei, Matcha – 23 lei, Lapte vegetal + 4 lei, Extra shot cafea + 4 lei, Cană cafea Burli (3 dimensiuni) 60/85/105 lei,
🫘 Brewing Dealers Columbia Rosebelle 🇨🇴 (note de florale, trandafiri, ciocolată), Garage Cafe Brazilia Mina Gerais 🇧🇷
📠 La Marzocco
📱Facebook / Instagram
📍Str. Icoanei, nr. 29A, București
Dacă ai primit un forward cu acest newsletter, The Weekly Brew este ghidul în care poți să descoperi cele mai cool locuri din orașul tău, tot ceea ce trebuie să știi pentru a-ți face o cafea bună și acasă, plus alte noutăți și curiozități din lumea cafelei. În fiecare săptămână. Dimineața. La fel ca o cafea bună. 😊
📌 Evenimente
Dacă începi ziua cu o cafea și citești Coffeelicious: the weekly brew îți recomand să-ți notezi deja și evenimentele la care merită să ajungi în perioada aceasta! 😎
Ai o cafenea și organizezi diverse evenimente la tine în shop? Dă-ne de veste și promovăm și noi asta! 🤗
SAVE THE DATE 2026
🗓️ 20 - 22 martie 2025
💥 ☕ CoffeEast - East European Coffee Culture Festival
Încălzim espressoarele pentru cel mai cool eveniment social și profesional, dedicat comunității iubitorilor de gust și cafea: CoffeEast - East European Coffee Culture Festival. Ediția a treia se va desfășura între 20 și 22 martie 2026 la Romexpo.
📍Romexpo - Bulevardul Mărăști, nr. 65-67, București
🗓️ 11 - 13 aprilie
Le Paris Café Festival se va desfășura în perioada 11 - 13 aprilie. Notează-ți data și stai cu ochii pe Coffeelicious: the weekly brew pentru alte informații despre acest eveniment.
📍Le Paris Café Festival - Le Carreau du Temple, 4 Rue Eugène Spuller, 75003 Paris, France
🤔 Tip Of The Week
7 sfaturi pentru a face o cafea mai bună acasă….
📰 De citit / văzut / făcut la o cafea
🇨🇳 Comunicaffe: China a depășit Italia la consumul de cafea
🩵 UrbanAdventures.ro: 1484 by Puro: atât de aproape de cer în Ras Al Khaimah
🇦🇪 UrbanAdventures.ro: Al Bareed Café: o cafea cu poveste, în primul oficiu poștal din Sharjah
🧠 DCN: Studiu: Consumul de cafea cu cofeină poate reduce semnificativ riscul de demență
🥐 Roasty Coffee: 15 snack-uri dulci care merg perfect la cafea
☕ Perfect Daily Grind: De ce produce Columbia atât de multe cafele cofermentate?
🪫 Coffee Intelligence: Preiau băuturile energizante din piața cafelei?
☕ Roasty Coffee: 7 lucruri pe care le poți face cu cafeaua rămasă
🚘 UrbanAdventures.ro: DRVN by Porsche: cafea cu parfum de mașini Porsche în Dubai
☕ Comunicafe: 5 to go vizează o cifră de afaceri de 72 de milioane de euro în 2026 și se extinde la Dublin, Bulgaria și Moldova
💻 Dacă-ți place să bei cafeaua acasă, atunci trebuie să citești și Patru Pereți 🏡, iar dacă o preferi "to go" atunci abonează-te și la Meșteri în Mașini 🚗. Pentru experiențe culinare citește UMAMI moments 🍲, iar dacă vrei să fii la curent cu ce mai e nou în media și pe internet citește și #SoMeBites 📱! Mai citim la o cafea Patru Tribune, Beyond. A world, The Year of Observance, Irlanda.ie, Divina Sips, Paradigma și Explicativ…
📌 Coffee Shop News
Dacă ai un coffee shop și pregătești lucruri cool de care vrei să afle cât mai multă lume trimite-ne un mail și povestim și noi mai departe.
🛠️ COFFEE JOBS BOARD
✔️ Butter Coffeeshop (București) angajează barista.
✔️ Piața9 (București) angajează barista full time.
✔️ IKAI (București) caută barista.
Ai o cafenea și cauți un barista bun? Ești barista și cauți un coffee shop unde să prepari cafea în fiecare zi? Trimite-ne un mail și publicăm anunțul tău aici. Gratuit, desigur! 🤗
📌 Roasters Village
Dacă ai o prăjitorie și prăjești cafea din aia bună, trimite-ne un mail și povestim și noi mai departe.
🫶 Fă și tu parte din echipă
Ai un coffee shop, ai deschis unul nou, lucrezi în domeniul cafelei, ești om de comunicare, blogger, jurnalist sau pur și simplu îți place să bei o cafea bună și ai o informație pe care vrei să o includem în newsletter, atunci trimite-ne un mail. Și ne-ar ajuta mult, mult și un share dacă ți-a plăcut ce ai găsit aici. 😍❤️🙏
➡️ Indiferent dacă ai nevoie de capsule cu cafea sau de cafea de specialitate, pe COFFEElicious.ro sigur găsești o cafea pe gustul tău! ☕


